vineri, 10 aprilie 2015

Lectia de economie – Cum repornim economia

Autor: Claudiu Minea

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 8 (aprilie 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".

____________________________________________________________________________

Am vorbit, într-un număr precedent, de ce bogăţia este bună. Astăzi vom vorbi despre declic – cum facem ca o societate săracă să înceapă urcuşul lent, care să o ducă la prosperitate. Cum pornim mecanismul de generare a bogăţiei. Care sunt lucrurile necesare pentru ca munca şi inovaţia să se transforme, în final, în bogăţie. Si care sunt obstacolele care trebuie îndepărtate.
 
Pe termen lung, societatea trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos. Aceasta implică o legislaţie stabilă, clară şi simplă. Implică o fiscalitate redusă şi echilibrată între diversele tipuri de venituri (de pildă, fiscalizare relativ egală între veniturile din muncă şi veniturile din capital). Implică un aparat birocratic suplu şi eficient, care să funcţioneze la costuri reduse, fără a deveni o povară pentru restul societăţii. Implică utilizarea eficientă a taxelor şi impozitelor, în beneficiul cetăţeanului, nu a clienţilor politici. Toate acestea sunt masuri care pot fi luate la nivel macro – guvern şi parlament.
 
Odata tabloul de ansamblu schiţat, societatea poate acţiona la nivel micro. Punctul de plecare este ceea ce există deja: firmele şi întreprinzătorii existenţi. Aceştia trebuie eliberaţi de activităţile auxiliare, care produc doar costuri şi nu aduc nici un fel de valoare pentru client. Legislaţia de mediu, de protecţia muncii, cea aferentă situaţiilor de urgenţă, legislaţia fiscală trebuie simplificate şi „traduse” pe înţelesul firmelor, astfel încât conformarea voluntară să fie ridicată, iar scopul de protecţie sa fie realizat fără ca firmele sa fie îngropate de hârtii. Supra-reglementarea se traduce întotdeauna în costuri suplimentare, care se transferă în preţuri, reducând competitivitatea firmelor.
 
Mai departe, societatea (prin decidenţii ei politici) trebuie să aplice practici permanente pentru facilitarea accesului firmelor la pieţe, în special pe pieţele unde intrarea pe piaţă este parţial restricţionat din motive politice. Concret, delegaţiile preşedintelui sau primului-ministru în vizitele externe ar trebui sa conţină şi reprezentanţi ai firmelor, care să fie puşi în contact cu firme din ţările vizitate. Ambasadele României ar trebui să dezvolte servicii comerciale care să depisteze oportunităţi comerciale şi să asiste firmele în dezvoltări pe respectivele pieţe. Primăriile ar trebui să multiplice înfrăţirile cu localităţi din alte tări, pentru intensificarea schimburilor comerciale şi culturale. Nu în ultimul rând, statul ar trebui să aibă un program naţional pentru sprijinirea participării firmelor la marile târguri şi expoziţii internaţionale, inclusiv cu pavilioane naţionale.
 
La un alt nivel, societatea trebuie să dezvolte practici concrete şi transparente pentru susţinerea investiţiilor. Acestea includ crearea, la nivelul localităţilor, de zone de activitate economică, în care infrastructura şi utilităţile sa fie disponibile (acces la alimentarea cu apă, gaze, energie electrică, canalizare). Inseamna, pentru firmele cu capacitatea de a tracta un sector întreg (de exemplu Dacia pentru România), crearea infrastructurii rutiere şi a accesului la un aeroport. Inseamnă crearea de clustere (asociere de firme din acelaşi domeniu de activitate). Inseamnă crearea unei legislaţii care să încurajeze finanţarea investiţiilor (capital de risc, capital de proximitate). Lista poate continua.
 
In sfârşit, pentru ca firmele mature mai şi dispar, societatea trebuie să se asigure că procesul de naştere şi creştere a noilor firme este facil şi este încurajat. Paleta de instrumente utilizabile constă în crearea de incubatoare si acceleratoare de afaceri, fiscalitate mai redusă pentru afacerile la început de drum, traininguri pentru persoanele cu abilităţi antreprenoriale, legislaţie specială pentru investiţiile de tip business angel. Societatea trebuie să revalorizeze antreprenoriatul (inclusiv prin educaţia formală din şcoli) şi să încurajeze tinerii să aleagă calea unei afaceri proprii.
 
Toate cele de mai sus reprezinta o trecere succintă în revistă a instrumentelor prin care societatea poate reporni economia. Aplicarea lor în practică depinde de condiţiile concrete, de resursele existente într-un anumit loc, de proximitatea faţă de o piaţă, de tradiţiile locale.
 
Indiferent de combinaţia de masuri utilizate, declicul porneşte de la ceea ce există deja: întreprinzătorii şi firmele deja existente; dezvoltarea unei firme aici, a unui intreprinzator dincolo; o mică creştere a gamei de produse la o altă firmă; un client nou pe o altă piaţă pentru o altă firmă; prezenţa continuă pe piaţă şi utilizarea oportunităţilor ce apar. Pentru cei care se aşteptau ca declicul să fie „prinţul-care-vine-pe-un-cal-alb”, această filozofie este dezamăgitoare. Declicul se bazează mai degrabă pe muncă bine făcută, pe seriozitate, pe cumpătare.
 
Filozofia aceasta nu exclude modificările spectaculoase (de genul atragerii unei investiţii majore de către un oraş mic, care să schimbe radical peisajul – de pilda, cum este cazul investiţiei Procter&Gamble de la Urlaţi). Dar aceste cazuri sunt rare şi, când se produc, sunt un bonus.
 
La final, cateva cuvinte despre obstacole. Intervenţiile statului asupra economiei au efecte asimetrice (pot foarte uşor distruge şi este greu de construit). Una dintre cele mai mari iluzii „vândute” de politicieni este că prosperitatea se poate obţine prin legiferare. Nu, nu se poate. Guvernul nu poate da o ordonanţă de urgenţă care să aducă prosperitatea. De aceea, intervenţiile statului în economie au efecte adverse şi e de preferat să fie minimale şi făcute astfel încât rezolvarea unei probleme să nu genereze alte două probleme noi. Măsuri modeste, cărora li se dă timp pentru a produce rezultate, au efecte mai mari pe termen lung decât masuri spectaculoase, schimbate la intervale foarte scurte de timp. In economie, răbdarea este o virturte.
 
Mai este o cerinţă: măsurile statului nu trebuie să creeze învingători şi învinşi, acesta este rolul pieţei. Măsurile de repornire a economiei trebuie să se bazeze pe principii şi să fie deschise tuturor. Din acest motiv, credibilitatea factorilor de decizie politici este fundamentală şi ea trebuie însoţită de transparenţă maximă în luarea şi aplicarea deciziilor de politică economică. Filozofia „noi, politicienii, ştim mai bine de ce are nevoie economia” este greşită şi nocivă. Chiar dacă se bazează pe bune intenţii, rezultatele nu vor fi niciodată cele estimate. Deciziile statului trebuie să se sprijine pe piaţă, să dezvolte piaţa, să se lase ghidate de piaţă. Pe masură ce va parcurge acest drum, societatea va găsi prosperitatea. Altminteri, o vom lua, periodic, iarăşi şi iarăşi, de la început şi, în următorii 25 de ani, vom continua să vorbim de „reformă”. Ar cam fi momentul ca legenda meşterului Manole să înceteze să ne mai bântuie...