sâmbătă, 7 februarie 2015

Lectia de economie – Despre asigurarea RCA plătită de tineri

Autor: Claudiu Minea

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 6 (februarie 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".

____________________________________________________________________________

Inceputul de an ne-a adus dezbateri intense pe un subiect legat de valoarea asigurării RCA plătite de tineri. Ca să înţelegem cum funcţionează sistemul asigurărilor, haideţi să luăm un exemplu simplificat.
 
Presupunem că, pe o piaţă, există 100 de maşini identice. In lipsa asigurărilor, şoferul vinovat plateşte soferului vătămat valoarea reparaţiilor, în cazul producerii unui accident. De dragul simplificării, presupunem iarăşi că, la accident, maşina soferului vătămat este distrusă în totalitate. Tot de dragul discuţiei, presupunem că, într-un an, au loc 3 accidente, deci 3% din maşini sunt distruse complet.
 
In acest moment se poate pune în practică un sistem de asigurări. Pentru o sumă anuală (numită “primă de asigurare”), un terţ (numit “asigurator”) preia riscul producerii accidentului şi despagubirea şoferului vătămat. Fiecare din cei 100 de şoferi plăteşte o sumă anuală, iar – în cazul în care produce un accident – răspunderea pentru despagubirea parţii vătămate este preluată de asigurator.
 
Intrebarea este cât de mare ar trebui să fie prima de asigurarea. In principiu, valoarea ei este data de trei elemente:

1. Numărul de accidente produse anual (3% în exemplu nostru)

2. Costurile de funcţionare ale sistemului de asigurare (salarii, chirii, utilităţi) suportate de asigurator (presupunem că acestea sunt de de 2% din valoarea celor 100 de maşini)

3. Profitul organizatorului sistemului (presupunem o valoare de 1%)
 
Pe aceste cifre, asigurarea anuală ar fi de 6% (3%+2%+1%) din valoarea unei maşini, astfel încât sistemul să fie functional pe termen lung. Asiguratorul ar încasa anual contravaloarea a 6 maşini, ar plati 3 maşini ca despăgubire, ar cheltui 2 maşini pentru funcţionarea sistemului şi ar obţine 1 maşină profit.
 
Fiecare din cele 3 elemente se determină într-un anumit mod. Numărul de accidente poate fi calculate statistic pe o anumită perioadă din trecut. Cu cât datele sunt mai numeroase şi de o calitate mai bună, cu atât cifra estimată pentru viitor poate fi mai exactă. Costurile de funcţionare ale sistemului depind de cât de bine este organizat asiguratorul. Un asigurator mai bine organizat va avea un procent mai redus al costurilor. In fine, procentul profitului depinde de alternativele de investiţii ale investitorilor la capitalul asiguratorului.
 
In practică lucrurile sunt mult mai complicate. In primul rând, sistemul asigurarilor este unul concurenţial, cu mai mulţi asiguratori, care au interesul de a propune proprietarilor de maşini o prima de asigurare cât mai redusă, pentru a face totuşi profit. Una din căi este de a pune în funcţiune un sistem cât mai eficient (elementul 2 de cost). A doua cale, mult mai sofisticată, este de a acţiona asupra riscului care duce la elementul 1 al costului. Să luăm un exemplu pentru a înţelege exact cum funcţionează riscul şi vom ajunge la a înţelege de ce societăţile de asigurare cer o primă mai mare la RCA pentru tineri.
 
Presupunem că, din cele 100 de maşini, 20 sunt conduse de persoane sunt 25 de ani, iar 80 de persoane de peste 25 de ani. Presupunem ca tinerii produc 2 accidente pe an, iar persoanele de peste 25 de ani 1 singur accident anual. In acest caz, procentul accidentelor este de 10% în cazul tinerilor şi de doar 1,25% în cazul persoanelor de peste 25 de ani. Un asigurator care exclude de la asigurare tinerii, ar avea un cost total de 1,25%+2%+1%=4,25% (faţă de acel 6% menţionat la începutul articolului). Diferentă de 1,75% poate reprezenta profit suplimentar sau poate fi alocată pentru reducerea primei cerute proprietarilor de maşini, aducând asiguratorului un avantaj suplimentar faţă de concurenţă.
 
Pe de alta parte, pentru a obţine acelasi nivel al profitului 1% pentru fiecare din cele 2 grupe, prima de asigurare ar trebui să fie de 13% (10%+2%+1%) pentru tineri, faţă de 4,25% (1,25%+2%+1%) pentru persoanele de peste 25 de ani. In fapt, de 3 ori mai mare.
 
Sigur că, în practică, lucrurile nu sunt atât de simple. Dar, la nivelul de bază, asiguratorii eficienţi sunt cei care divizeaza piaţa celor 100 de maşini, pe criterii relevante, în sub-pieţe (vârsta şoferului, tipul maşinii, localizarea unde maşina este condusă rural-urban etc etc etc), în care riscul este semnificativ mai mic decât riscul global. Atunci, asiguratorul poate veni cu oferte de primă mai reduse către grupurile mai puţin riscante şi cu oferte foarte ridicate pentru grupurile de risc crescut. Cu cât asiguratorul este mai performant în definirea şi “izolarea” riscurilor, cu atât are o poziţie mai bună pe piaţă. Varianta ideală (la care teoretic se poate ajunge, dar presupune costuri foarte mari, care maresc semnificativ elementul 2 de cost – funcţionarea sistemului) este cea în care asiguratorul are un profil de risc complet pentru fiecare din cei 100 de şoferi participanţi la sistem, putând propune fiecaruia o ofertă personalizată.