joi, 3 martie 2016

Lectia de economie – Lohnizarea României

Autor: Claudiu Minea

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 13 (septembrie 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".

__________________________________________________________________
 
Lohnizare = procesul prin care o firma sau o economie se organizeaza pentru a produce dupa modelele si cu materialele clientului, firma furnizând în principal forţa de muncă şi utilităţile.

Pe drumul de la Focşani la Bacău, la intrare în Mărăşeşti, pe partea dreaptă, este un teren care arată ca după bombardament. Aproape nici o clădire nu mai stă în picioare, s-a distrus şi s-a furat tot ceea ce se putea fura. La marginea terenului, în singura clădire rămasă în picioare, este o fabrică de confecţii. Pe acest teren funcţiona, pe vremuri, Chimica Mărăşeşti, o fabrică din domeniul chimiei, cum o arată şi numele.

Cazul de la Mărăşeşti îl găsim în aproape toatele oraşele României. In situaţiile norocoase, pe ruinele fabricilor au aparut un hypermaket, un mall sau un cartier rezidenţial. O dez-industrializare desăvârşită.
 
Un alt paradox, în anul 2015. Stiu o gramadă de prieteni şi cunoscuţi, oameni serioşi şi buni profesionişti, care nu îşi găsesc un job pe masura pregătirii şi calificarii lor. Si am alţi prieteni şi cunoscuţi, proprietari sau manageri de firmă, care nu reuşesc să găsească oameni potriviţi pentru a-şi creşte afacerile.

Dezindustrializarea a fost însoţită de ruperea lanţurilor economice, de dificultatea găsirii în România de furnizori şi clienţi fiabili. O mare parte din activitatea industrială se bazează pe furnizori şi clienţi externi. Exemplu extrem este Nokia, o firmă care exporta anual de 2 miliarde de euro, dar importa anual materii prime de 1,8 miliarde de euro.

Pentru o economie în curs de dezvoltare, lohnizarea este o etapă preţioasă, dacă este gestionată cum trebuie. Ea permite accesul pe pieţe noi, formarea personalului la un anumit nivel, organizarea firmelor din punct de vedere al calităţii şi al rigurozităţii în termenele de livrare. Ea permite ocuparea forţei de muncă la un nivel ridicat. Dar ea trebuie să rămână doar o etapă. Din mai multe motive:

-anumite activităţi, care presupun folosirea muncii inteligente (cercetare-dezvoltare, marketing) rămân localizate la nivelul clientului.

-lohnizarea presupune folosirea în principal a muncii repetitive, cu salarizare mai scazută.

-firmele care produc în lohn vor intra în concurenţă cu alte firme din economii în curs de dezvoltare, iar concurenţa se va da în principal pe costuri. Cum salariile sunt principalul element de cost, lohnizarea „garantează” salarii mici pe termen lung.

In analiza investiţiilor străine, este foarte important un aspect care se numeşte „efect de capilarizare”. El arată cât se propagă o investiţie în economia ţării-gazdă. Nokia de pildă, o investiţie cu un efect de capilarizare foarte redus, a utilizat doar forţă de muncă la Jucu. Dacia, în schimb, utilizează foarte mulţi furnizori locali de componente. De aceea plecarea Nokia a avut un efect marginal în economia României, în timp ce o eventuală plecare a Daciei ar fi un dezastru.

Concluzia este aceeaşi dintr-un articol precedent: „Fără firme locale puternice, economia naţională devine doar o anexa a economiilor străine”. „Fără firme mizilene puternice, va fi greu să avem o economie locală puternică, capabilă să creeze locuri de muncă bine plătite şi să genereze profituri pentru a face firmele respective competitive pe termen lung”.

Lohnizarea e utilă, dar are limitele ei. Dacă vrem prosperitate, trebuie să trecem la faza următoare. Si asta repede, pentru că, în 10 ani, nu vom mai avea cu cine.

 


 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu