____________________________________________________________________________
Motto : ,,Drama umanitatii continua si dupa Jertfa Salvatoare a Mintuitorului, pentru ca noi oamenii preferam deliciile minciunii si voluptatile egoismului‘’ – Preot Ioan T. Visan
Da. Imi este rusine pentru ca in orasul meu, atit de mic si neinsemnat (poate ca nici nu ar trebui sa se numeasca oras), exista o institutie in care isi desfasoara activitatea persoane marunte, dar cu frustrari si orgolii mari, cu inimi impietrite si cugete tulburate de ginduri de marire.
Este vorba de
spitalul din localitate, un colectiv unde o mina de medici plus directorul administrativ
(termenul ,,manager,, imi repugna) nu reusesc sa faca corp comun in fata
vicisitudinilor legislativ-normative si financiare la care este supusa
institutia si se razboiesc intre ei pentru pozitii profesionale si venituri salariale.
Un colectiv
care uita ca se afla acolo nu pentru a beneficia, nu pentru a parveni, ci
pentru a se pune in slujba celor in nevoie. Pentru ca, daca cei in nevoie nu ar
exista, nici existenta lor nu si-ar gasi justificare. S-ar cuveni prin urmare
ca acest colectiv sa aibe in permanenta, ziua si noaptea, in fata ochilor (mai
ales cei ai mintii) pe cei mai mici ca ei, pe care trebuie sa ii slujeasca.
Revenirea la
normalitatea modestiei, cea lipsita de pretentii, este grea, dar nu imposibila,
doar ca tot mai multi aleg calea cea usoara si nu pe cea grea. Consideram
justificat sa cerem inainte de toate altora si cit mai mult, iar noua insine
mai nimic. Mai reuseste cineva sa faca diferenta intre comunitate si
colectivitate? Sau poate e o problema de dorinta si nu de putinta…
,,Viata
noastra cotidiana, contaminata de virusul exagerarii, ne ajuta sa consideram
de-a dreptul benefic ,, mersul pe trei carari‘’ ‘’– spune un preot al zilelor
noastre. Identificam libertatea cu bunul plac, uitind ca vom fi INTOTDEAUNA
liberi in raport cu CEVA sau CINEVA. Cautind cunoasterea, uitam ca, utilizind-o,
determinam binele si raul. Orgoliul, vanitatea, lacomia, invidia… continutul
atit de nuantat al naturii noastre inferioare utilizeaza de minune arta
vicleniei .
Sfinta
Scriptura ne indeamna: ,,Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cind e
vorba de rautate. La minte insa, fiti desavirsiti‘’. Ce ne impiedica sa ne
ridicam la statutul de OAMENI, facind astfel cinste parintilor, rudelor,
educatorilor, comunitatii in mijlocul careia crestem profesional si social,
realizind si beneficii de ordin material?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu